Nopțile întunecate ale sufletului

Barzilaiendan

Aceasta este tema generală a lecțiilor de Școală Duminicală din acest trimestru pentru bisericile noastre. Luna trecută (septembrie 2014), l-am urmărit în noaptea lui pe plângăciosul profet Ieremia. Apoi pe Habacuc. Luna aceasta vom sta trei duminici împreună cu Iov în noaptea lui sufletească. O noapte adâncă, îndelungată, opresivă, chinuitoare de insomniac. Ciobul cu care se scărpina și teribila mâncările care-i făcuse trupul o rană din cap până în cicioare nu au fost cele mai mari suferințe ale lui. Puteau ,,să i se nimicească pielea și carnea“, dar pe Iov îl mâncau alte întrebri. Și toate începeau cu: ,,De ce?“ …

Chiar așa, cine a fost vinovat pentru suferințele lui Iov? Un cititor superficial s-ar grăbi să spună că vinovat a fost Satan, răul care i-a provocat toate suferințele … sau poate că ,,vinovat“ ar putea fi considerat Dumnezeu care le-a îngăduit … Fără să neg răspunsurile de mai sus, eu aș vrea…

View original post 2,203 more words

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Steinhardt despre virtutea bunătății celor simpli

Marius Cruceru

Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa şi erudiţia şi supradoctoratele şi toate congresele internaţionale la care luăm parte şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe. Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti şi totodată un atribut al culturii” 

Nicolae Steinhardt 

View original post

Posted in Uncategorized | Leave a comment

De ce nu cred în minuni

Chibzuieli

Într-o vreme, am crezut. Dar de când am venit la credință nu mai cred în minuni.

Mai întâi, să clarific răspicat: nu sunt cesaționist. Ideea că Dumnezeu ar fi făcut minuni cumva, cândva, și că apoi la un moment dat ar fi încetat să mai facă, pentru că, să zicem, s-a completat canonul biblic, mi se pare cam trasă pe mânecă (sau de păr, sau de coadă… după preferință). Cam tot atât de trasă precum ideea că Dumnezeu ar face minuni numai în Africa sau America Latină, pentru că europenii și americanii sunt raționaliști și nu au credință.

Pentru unii încetarea minunilor poate fi o constatare empirică, dar nu cred că pot face din ea o doctrină teologică. Cei ce încearcă să o afirme ca o doctrină teologică bazată pe Biblie se chinuie în zadar. Cum adică, Biblia fiind în proces de devenire prin Duhul Sfânt, ne spune că…

View original post 1,242 more words

Posted in Uncategorized | Leave a comment

De ce ne „păcălim” cu Biblia în mână

Noutati Crestine

BIBLIADuelurile în versete au devenit specialitatea unora. Indiferent de afilierea religioasă, tendința este aceeași: citarea textelor biblice rupte de contextul lor. În aceste condiții, unele concluzii nu doar că sunt eronate, ci au grave implicații sociale sau politice.

Biblia continuă să rămână cartea cea mai citită, dar uneori și cea mai greșit interpretată. Această situație este cauzată și de modul în care este redactată. În timp ce capitolele și versetele constituie un instrument facil de parcurgere și explorare a Bibliei, ele pot facilita și scoaterea frazelor din context. Astfel, unii oameni forțează textul biblic să spună ceea ce vor ei să citească.

Martin Saunders a publicat în Christian Post o listă cu 5 texte biblice prin intermediul cărora demonstrează cât de eronată poate fi înțelegerea în lipsa contextului. El consideră că sunt cele mai populare interpretări, dar și cele mai greșite.

Cinci texte, cinci erori

„Nu judecați, ca să nu…

View original post 1,089 more words

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Vizionaţi „Jurnal de Farisei Episodul 7 – Fațada” pe YouTube

Jurnal de Farisei Episodul 7 – Fațada: http://youtu.be/JmMDwr3_FDo

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Vizionaţi „Jurnal de Farisei Episodul 6 – Fariseul Misionar” pe YouTube

Jurnal de Farisei Episodul 6 – Fariseul Misionar: http://youtu.be/9LrX9QGQbFo

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Convenția bisericilor baptiste române din SUA și Canada, Hickory 2014: Predica de final

ARMONIA MAGAZINE - USA

Daniel BranzeiTest pentru incompatibilitatea de valori

by Daniel Brânzei

Iată Eu stau la ușă și bat.” (Apoc 3:20)

Ne aflăm în fața unui test “Incompatibilitatea de valori”. S-a predicat mult și acum ne aflăm în fața unui test. S-a predicatt foarte bine, dar am rămas la apel fără mâini ridicate și cumva cu un zbucium în suflet. Tema aceasta a fost bună, sau n-a fost bună? A fost folositoare sau a fost nefolositoare? Este Domnul Isus înăuntru, sau este încă la ușă?

View original post 6,097 more words

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Andrei Pleşu – Dumnezeu ca şef de campanie

Barzilaiendan


Dumnezeu ca şef de campanie

Andrei Pleşu,

Credinţa afişată în mod ipocrit şi interesat este mult mai aproape de blasfemie decît necredinţa. Ateul pune existenţa lui Dumnezeu între paranteze. Nu aşteaptă nimic de la o instanţă pe care o socoteşte absentă şi nu se sfieşte să-şi declare public convingerile, fie că le numeşte „agnosticism”, „liberă cugetare”, „materialism dialectic” etc.

Dar cel care face din Dumnezeu un „tovarăş de drum” rentabil, un instrument al propagandei electorale, un argument (strîmb) de onorabilitate, păcătuieşte grav. Ateul poate spera sa fie mîntuit, dacă bilanţul faptelor lui bune e convingător şi dacă Judecătorul suprem îi acordă iertarea Sa (după reguli pe care nu le putem traduce în limbajul previzibil al justiţiei omeneşti). Dar manipulatorul sfruntat, cel care mimează evlavia ca să cîştige voturi, cel care gesticulează pravoslavnic de dragul succesului popular, acela „ia în deşert numele Domnului” şi îşi riscă sufletul.

Dar nu vreau…

View original post 560 more words

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Vizionaţi „Jurnal de Farisei Episodul 5” pe YouTube

Jurnal de Farisei Episodul 5: http://youtu.be/cavsMTD3sCQ

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Vizionaţi „Jurnal de Farisei Episodul 5” pe YouTube

Jurnal de Farisei Episodul 5: http://youtu.be/cavsMTD3sCQ

Posted in Uncategorized | Leave a comment